ContemporanIS si visul de a fi contemporan

Deci, m-am cam tot saturat sa ma scuz ca nu am mai scris, si-asa multi dintre cei care mai savarseau actul insipid de a mai popula aceasta gradina devastatoare s-au retras din aceasta activitate, si asta doar din cauza ingrijitorului (subsemnatul) care a pus la poarta semnul de “CAINE RAU”, va spun sincer ca ma simt ca naiba ca n-am mai scris, parc-as fi o mana flescaita si stoarsa de toate puterile sale ingeresti. De scris scriu, dar scriu in alte parti (nu stiu daca va intereseaza pe voi asta). Acum e cam ciudat ca intr-un fel adresandu-ma voua mai mult ma adresez mie si de aici decurg gramezile de secunde ce trec sub eticheta mea. Mai mult sau mai putin am realizat astazi 23 martie 2008 ca ziua aceasta mi-a curs mie din vene si-apoi s-a culcat ca un embrion ranit undeva sus in ceafa mea si-acolo pute ca o tumoare.

SFAT: NU VA IMPRUMUTATI ARIPILE!

Daca vor inflori toti copacii pe care incerc sa-i plantez, candva se va ridica o padure. V-ati prins ca vorbesc de visele mele (hahahaha), dar ca sa-l parafrazez pe tata: “Vise domle’, vise !”. In mare si-n adanc, sunt sindromul membrului lipsa.

!!!UITATI CE E MAI SUS!!!

Adevaratul motiv pentru care am partajat o firmitura din timp sa pot scrie aci: s-au adunat candva niste sudenti, au avut un vis, si n-o sa va vina sa credeti (fiindca totusi traim in Romania si nu in America) VISUL LI S-A IMPLINIT (dar prefer sa nu va povestesc de numarul picaturilor de sudoare), astfel pe 4-7 APRILIE 2008 se va desfasura in IASI Festivalul Studentesc de Teatru Contemporan ContemporanIS, cu trupe de teatru din toata tara, cu un concurs dramatic care nu cere prea mult – un act in 10 pagini, cu invitati ca: actriţa Ruxandra Bucescu si actorul Adrian Păduraru sau Maria Raducanu si Ada Milea, cu o viziune noua asupra teatrului, cu cateva aripi in plus fata de restul, cu zambete, intrare gratis si papioane verzi ieftine (care mi se par geniale). BUN, pai restul las la latitudinea voastra:

>>>>C O N T E M P O R A N I S<<<<

slabiciunea saptamanii

Iasul imi dadea senzatia de musuroi de lumini. Avea in el aerul unui ceva ce s-a terminat nu demult. Il lasam in spate, il priveam, il contemplam, il expiram si nu puteam spune pentru prima data ca in el uit o parte din mine. Trenul vajaia purtandu-si burta metalica peste meleaguri ascunse in bezna. Se zareau pe ferestre doar siluete de sexe de bouri si pasari regasindu-si zborurile pe crucile de pe varfurile dealurile si din cand in cand cartea ma busea cu cate-o replica rupta din deja-vu-uri. Acasa, ploua. Peronul se intindea in infinitul posetei unei babe ce-si cauta margelele sub scaunele de sub afisierul de la politia TF. Aerul era plin de chimia balegarului, de mirosul captuselii taxi-urilor parcate in fata garii, de parfumul alcoolizat al paharelor de unica folosinta aruncate prin boschetii de pe langa magazinele alimentare, de drumurile ude (pe care inca mai caut terifianta umbra de femeie), de acasa. Imi reconstitui in minte itinerariul saptamanii in timp ce urcam pe CFR-istilor privind coada de la gaz pe la 10 jumate seara amintindu-mi de:

LUNI:  Ziua cea mai ciudata a anului universitar. Prima. Cea mai periculoasa. Te trezesti ca un gandac intr-un labirint de picioare in care nu realizezi unde e iesirea si cauti cu disperare ghemul de ata pe care l-ai fi desfasurat inca de la intrare. Privesti uimit la chipurile atintite la funduri si fuste de boboace, la nepasarea din guma de mestecat, la amfiteatrele renovate de la FARMACIE (cu fotolii si mocheta rosie) si faci diferenta de cele de la POLITEHNICA (unde miroase-a mucegai, ai cascade la intrari si desene neortodoxe pe bancile zgariate cu cheia). Nimic nu-ti iese. Tragi aer in piept si privesti cu mandrie la geanta de 30 de lei ce debia ti-ai cumparat-o din pasaj.

MARTI: Fuga in Copou. Numaratori de gagici agatati de gardul din fata facultatii. Final de laborator. Ceai. Ceai. Carte. Conversatie. Ceai.

MIERCURI: Pledoarie pentru inteligenta (curs de TS: TEORIA SISTEMELOR). Desenul unei came pe pliantul de la AIESEC oferit unei “boboace cu camelii”. Simplitate.

JOI: Plictiseala saptamanii. Jocul viselor. Poker la 3 noaptea. Somn de voie.

VINERI: Ora 8. Spaima facultatii inca de dimineata. Apoi liniste. RAS. Animal cu F: COCOR.

Apoi graba la gara. O ultima poezie pe fuga si intalnirea in statia de tramvai cu  Florin Piersic Jr. care era intr-o trecere pe care nimeni nu o baga in seama. Am citit direct ca ii convenea ingnoranta restului. L-am salutat, i-am reamintit ca asta era o reintalnire. Nu parea ca dadea semne de recunostinta. M-am urcat in tramvai. Adaug omagiul premiului UNITER pe care Florin Piersic il obtine intr-o piesa impresionanta “SEX, DRUGS AND ROCK&ROLL” :

prima parte:

a doua-a parte:

a treia parte:

 Maine e duminica. Dimineata in cimitir, sunete de slujba, miros de ceara si chibrituri arse. Spre dupa-amiaza trenul spre Iasi. Eu cu siguranta pe peron cu bagajele atarnate de cuierul ce-mi va deveni trupul, cu ochii atintiti la ceas si gura lipita de o sticla Dorna amintindu-mi de bancul: “Care-i asemanarea dintre pantera roz si o rama? … Târâm,Târâm,Târâm Târâm Târâââââââââââââââââm Târârârâm. “

“Visul unei nopti de iarna”

de Tudor Musatescu

regia: Draga Olteanu Matei

distributia: <<Teatrul Vostru>>, Piatra Neamt

La ora 18 a inceput. Cu sinceritate declar ca nu am vrut sa ma duc. Banuiam ca se va desfasura o penibilitate pe care de altfel am intalnit-o si cu alte ocazii in oraselul nostru pe scena “casei de caldura” (porecla data ironic). Trebuie sa recunosc ca am fost si placut surprins si dezamagit in acelasi timp, decorul s-a ridicat la nivelul asteptarilor plasat inteligent intr-un spirit “al vremurilor” cu unele mici scapari, dar care cu siguranta nu merita precizate; costumele au avut acelasi destin, de a se putea confunda cu era in care desfasurarea actiunii avea loc; personajele bine conturate de text si intr-un context destul de evident si totusi plin de subtilitati, dar dezamagirea mea tocmai de aici veni, din faptul ca personalitatile descrise in piesa n-au reusit sa fie puse in viata destul de vioi, realistic si natural de actori. Pot declara totusi ca o mai de bun gust dezamagire n-am simtit pana acum, caci, in ciuda unor puerilitati si naivitati de pe scena, am reusit sa vad cu adevarat munca, truda si sudoarea acestei mari actrite, Doamna Draga Olteanu Matei, in definitivarea rolurilor interpretate de acesti oameni simpli, cu slujbe obisnuite, iubitori de cultura si de teatru, acesti actori amatori.

Actul intai a dezamagit datorita unei neconcordante intre starile ce trebuiau transmise si gesturile actorilor. Actul doi a reusit sa detensioneze atmosfera prin schimbarea decorului si introducerea unor noi personaje care au “spiced up” restul si intreaga piesa. Cu parere de rau ca nu le cunosc numele ma voi referi la actori pe titlurile lor din piesa de teatru, astfel Alexandru Manea, scriitorul faimos, “cu 40 de volume in ultimii 3 ani”, barbat bine, puternic, nostalgic, naiv si plin de timiditate, a debutat cu stangul in primul act si cu greutate si-a intrat in mana, dar i se cunostea pe chip placerea de a juca si de a-si interpreta rolul; Manole, servitorul fidel, dar care fara nonsalanta pe la spatele “conasului” isi inabusa nevoile alcoolice, are priza la public si reuseste sa interpreteze pe tot parcursul piesei ceea ce s-a discutat, intr-un fel, inca de la scrisul textului; Elvira, iubita de 3 ani a lui Alexandru Manea, o femeie din inalta societate, plina de bijuterii, invartindu-se in cercuri selecte, cu nasul pe sus, nu impresioneaza prin foarte multe doar printr-un ras sughitat din cand in cand; Maria, pustoaica de 17 ani, curajoasa, mincinoasa doar in imprejurimi periculoase, romantica, indragostita lulea de Alexandru Manea, isi joaca personajul in deplinatatea tineretii si anxietatii lui; parintii Mariei, tatal- pensionarul filozof si mama- casnica, introduc cu o exclusivista naturalete subtilitatile textului intr-o atmosfera de discutie domestica; Milica, ruda cu Maria, dar indragostit de ani buni de aceasta, facandu-i rost de cartile lui Alexandru Manea prin furt de la biblioteca, este interpretat de un tanar care se pune cu adevarat in pielea personajului.

In final aplauzele au umplut “sala cu scaune”. Scena a fost invadata de Doamna Draga Olteanu Matei, a carei prezenta am simtit-o oriunde-mprejur, si a carei interpretare a poeziei (daca nu ma insel) ”Andrusca, matusa” de Vasile Alecsandri a ridicat audienta in picioare. Ma plec cu adevarat in fata acestei Doamne a carei genialitate o recunosc.

“Acest teatru pentru amatori este sufletul meu”
Draga Olteanu Matei

(sidenote: Fotografia apartine redactiei Noul Adevarul)