dimineata cu experiment de eternitate

Dimineata in care merita un experiment de eternitate.

Si acestea fiind zise, acum, cand, sub ochii vostri, se deruleaza aceste cuvinte, e dimineata, va spun ca astazi nu e astazi. Astazi e ziua despre care n-as putea vorbi. Vorbesc ca sa nu tac si inca am impresia ca acum 15 minute deschisesem ochii orbit de ceea ce gasisem deasupra mea. Deasupra mea ningea cu bolovanii aruncati de mine intr-o copilarie labirintica si plina de indicii. Indicii fara nascator si care nu reusesc a da nastere nici macar la intrebari, sa nu mai zic de raspunsuri. Raspunsuri pentru ceea ce va ramane in urma mea. Urma mea are doar numele de rest. Restul pe care l-am primit astazi de la un borcan de gogosari in otet avea tendinta de a-mi crea o gaura imensa in creier si in suflet, si poate ca a si reusit. Si reusita la care lucrez de cand ma stiu cel de acum imi pare din ce in ce mai imposibila si penibila in privirile care conteaza. “Conteaza sa stii ca in viata esti singur si ca trebuie sa te trezesti din ceea ce esti acum in fiecare dimineata”. Dimineata asta e doar un simplu ghiveci fara fructe, fara aripi, fara aluat, fara blat, fara faina, fara apa, fara viata, fara toate. Toate cele care reusesc a-ti corupe spiritul si fata si de a le transforma in ceea ce te face vesnic. Vesnicia nu sta intr-un sir de cuvinte care sa demonstreze vesnicia, ci in zambetele care se intind la 2 capete de telefon. Telefonez in Iad si primesc tonul ocupat. Ocupat sunt acum pana peste cap si nu stiu de ce nu reusesc a le imparti pe toate in categorii de timp. Timpul nu mai ia in spate infinitul. Infinit de mic mi se pare capul meu cand ma gandesc la cel al unei furnici cu ganduri. Ganduri, ganduri, randuri, randuri. Randuri. Randuri. Randuri. Randuri. Randuri. Randuri. Randuri. Randuri. Randuri. Randuri…

 

 

Si pentru fiecare dimineata (in care cu siguranta se gadila eternitatea):

4 Non Blondes – What’s Up

my kind of music

E genul de muzica pe care l-as acunde in buzunarul camesii si l-as lasa sa-mi ude pieptul. Nu ma satur de-al transforma in viciu.

rain king

 ”M-am intins pe barba Lui Dumnezeu, ala mic si negru de respira greu… Il stie cam toti, si m-am legat cu funiile de ea. Aveam nevoie sa respir, si sa respir aer rariefiat nu aerul plin de putori, de parfumuri scumpe, de solduri plimbate-n stanga si-n dreapta, de guma de mestecat, de plictiseala, sa-mi pot arunca viata la cosul mortii si sa ma las de sporturile ce inca imi sustin bataile de inima. Trebuie neaparat sa simt indiferenta, si chiar am ajuns sa-i invidiez pe cei care au capacitatea de a ignora si de a fi suferinzi de nebagarea-n-seama a mediului inconjurator. Peste pieptul Lui Dumnezeu zburau avioanele Tarom trase de 2 boi si-mpinse de acelasi tip care impinge si tramvaiul 13 inspre copou. Fraier frate, fraier… am ajuns sa regret ca nu aveam o guma Orbit ca sa o pot si eu saruta pe aia. CREATA. Avea o palma in care puteai sa te ascunzi si traiai embrionar ca-ntr-un marsupiu. Sa nu mai zic de ochi: oceane prizoniere cu sentinta pe viata, de buze: carne din pulpa de zeitate, de piept: soarele si luna intr-o eclipsa din profil, de zambet: leacul universal, de timpul care l-as petrece cu ea: o noapte polara, de timpul petrecut cu ea: PRICELESS . Ba, era una dintre femeile alea de cate te-ai tine de fusta ei pe strada ca un pusti mucos si-ai plange ca nu te ia de mana. Femeie ma, femeie…ahh. 

A… sa nu uit. L-am citit ieri pe Adrian Ciubotaru si sincer am plans in pumni, in toti pumnii pe care-i am, da` nah acu ca barbat ce sunt, mascul feroce, zic ca nu. Ba, asta parca ma cunoaste. Sunt sigur ca le-a scris la general si intr-un context cu totul altul, iar in afara de asta de unde naiba sa ma stie el pe mine, dar in alea cateva cuvinte imbracate a reusit sa-mi descrie viata in 24 de secunde cat iti ia sa le citesti. Viata mea in 24 de secunde. Bagami-as… Hai ca ma duc sa-ncerc sa ma sinucida altu` a nu-stiu-cata oara si sa ma dezgrop apoi. Am inceput sa mor ca Pasarea Phoenix.

Ba, ne vedem diseara la un ceai, pe la 2 cucosi, stii tu unde. Hai respect. Pssss: ascult piesa aia de dimineata pana dimineata, e genul ala de piesa pe care o ascult pana nu o mai aud.

Florin.”

Am gasit biletul asta infipt intre usa si toc cand m-am intors de la piata. Am lasat plasa jos, cheia in broasca, si-am citit de 3 ori biletul. Nu sunt prea multe de zis, doar ca acesta era textul pe care il citise Florin: ” Era un tip care lua bataie de la toti pentru ca, ne povestea mai apoi, ii era frica sa loveasca, se enerva atat de tare incat daca-ar fi lovit, s-ar fi lasat cu moarte de om. Toata existenta lui se purta in prealabilul unor gesturi neinfaptuite, pe spinarea unor consecinte imaginate. Uita-te la tine si intreaba-te cate romane ai scrie, cate scenarii ai scoate daca ai povesti istoria neimplinirilor tale, balada gesturilor pe care puteai sa le faci, dar te-ai cacat prematur pe tine. “, si piesa pe care o asculta de cateva zile incoace:

Counting Crows – Rain King