A MURIT OMULDEZAPADA!

    Cand s-a stins se cunostea in ochii lui durerea si chinul unei balerine cand savarseste o pirueta perfecta. N-a zis nimic, a murit ca in somn. Din creier ii crestea ceea ce multi ii spun copac, dar nu era unul din acelea. Il auzeam pe Dumnezeu razand, avea si de ce. Fara doar si poate dupa ce am renuntat sa-l privesc in retina mea sedea ultima sa privire. Am adunat multe din acestea. Le pastrez in sertar dupa pachetul de tigari ocazional. Berea iti da dureri de cap si te intristeaza. Mananc supa de rosii si omuldezapada e langa mine si rade ca prostu`, are si de ce. Mi se zice ca vietile sunt stocate pe hard-ul lui Dumnezeu si cand moare cineva se face dealocare de memorie si este trimis in Garbage Collector.

Ieri l-am ucis. Si nu l-am ucis singur.

ContemporanIS si visul de a fi contemporan

Deci, m-am cam tot saturat sa ma scuz ca nu am mai scris, si-asa multi dintre cei care mai savarseau actul insipid de a mai popula aceasta gradina devastatoare s-au retras din aceasta activitate, si asta doar din cauza ingrijitorului (subsemnatul) care a pus la poarta semnul de “CAINE RAU”, va spun sincer ca ma simt ca naiba ca n-am mai scris, parc-as fi o mana flescaita si stoarsa de toate puterile sale ingeresti. De scris scriu, dar scriu in alte parti (nu stiu daca va intereseaza pe voi asta). Acum e cam ciudat ca intr-un fel adresandu-ma voua mai mult ma adresez mie si de aici decurg gramezile de secunde ce trec sub eticheta mea. Mai mult sau mai putin am realizat astazi 23 martie 2008 ca ziua aceasta mi-a curs mie din vene si-apoi s-a culcat ca un embrion ranit undeva sus in ceafa mea si-acolo pute ca o tumoare.

SFAT: NU VA IMPRUMUTATI ARIPILE!

Daca vor inflori toti copacii pe care incerc sa-i plantez, candva se va ridica o padure. V-ati prins ca vorbesc de visele mele (hahahaha), dar ca sa-l parafrazez pe tata: “Vise domle’, vise !”. In mare si-n adanc, sunt sindromul membrului lipsa.

!!!UITATI CE E MAI SUS!!!

Adevaratul motiv pentru care am partajat o firmitura din timp sa pot scrie aci: s-au adunat candva niste sudenti, au avut un vis, si n-o sa va vina sa credeti (fiindca totusi traim in Romania si nu in America) VISUL LI S-A IMPLINIT (dar prefer sa nu va povestesc de numarul picaturilor de sudoare), astfel pe 4-7 APRILIE 2008 se va desfasura in IASI Festivalul Studentesc de Teatru Contemporan ContemporanIS, cu trupe de teatru din toata tara, cu un concurs dramatic care nu cere prea mult – un act in 10 pagini, cu invitati ca: actriţa Ruxandra Bucescu si actorul Adrian Păduraru sau Maria Raducanu si Ada Milea, cu o viziune noua asupra teatrului, cu cateva aripi in plus fata de restul, cu zambete, intrare gratis si papioane verzi ieftine (care mi se par geniale). BUN, pai restul las la latitudinea voastra:

>>>>C O N T E M P O R A N I S<<<<

ceea ce sunt si ceea ce nu sunt

Aici e alb. Totul pare o hemoragie de alb. O rochie imensa de mireasa rupta inainte de viol gasesc in gara pustiita dupa o calatorie si-o discutie interesanta cu un reprezentant al universului rozatoarelor. Fara doar si poate nu-mi gasesc locul moral in partea aceasta a suprafetei Terrei. Locul meu e la Polul Nord. Acolo recunosc fiecare loc. Locurile pe care nici macar nu le-am intalnit inca. De ce sa le invat pe cele de aici? Des ma intreb de ce sub aspectul existentei mele nu gasesc un scop sau un motiv care sa ma faca sa continui, care sa ma faca sa lupt cu inversunare pentru ceea ce-mi doresc cu adevarat, iar pe fata, cand ma gandesc la mine, mi se descrie rar un zambet. Acum scriu fara ochi caci i-am lipit de geam sa fiu atent cand ninge, sau cel putin sa fiu acolo tot timpul cand isi rade Dumnezeu gheata pentru cocktailul paradoxal. Cineva candva cumva imi povestea de un loc pe lumea asta in care te-ai putea simti mai usor decat aerul, mai dulce decat nectarul si mai colorat decat pestele arlechin, dar spre disperarea mea inca nu sunt constient de existenta sa. Nu ma indoiesc ca undeva exista, ci pur si simplu privind in mine nu gasesc decat anonimat si insiguranta morala, dar ca sa exprim tot sentimentul : MURITOR. Acolo cica esti inversul. Esti picatura ce cade-n sus. Am senzatia ca dintr-un moment in altul la geam va bate un vagabond cu barba carunta si ochi albastri, cu pieptul dezvelit si cu urechile ciuntite, care-mi va inmana o guma Orbit spunadu-mi: “Ai mai multa nevoie ca mine ! “. Am acest sentiment ca sufletul meu necesita niste apa de toaleta. Incep sa vad ca intr-adevar daca te chinui prea mult s-ar putea sa ajungi sa nu realizezi mai nimic, sau sa realizezi exact ceea ce nu-ti doreai sa iasa. Declar cu sinceritate ca nu mai gasesc nicaieri rolul acestor scrieri care se insira aici… pe aceasta banca pe care ma asez din cand in cand. Doare…

M-am intalnit cu Florin zilele trecute. Avea fata unui om plesnit de un vant siberian. Mi-a strans mana cu ambele palme si cu putere, apoi mi-a prins umerii m-a adus la pieptul lui si in timp ce-i simteam respiratia in ureche imi spune suierand vorbe prin craterele buzelor sale crapate : “Batrane daca nu renunti s-ar putea sa nu castigi! “. Am stat de vorba despre ce ni s-a mai intamplat in ultima vreme. Mi-a povestit si de romanul sau care a inceput sa prinda CORPUL cum ii zice el si ca il va dedica si Marei… dar ca nu e sigur de asta. “Ma, las-o pe Mara ca si-asa n-a mai scos un sunet de 2 luni 14 zile si 7 ore jumate daca vrei mai precis sa afli, va fi si ea acolo unde trebuie cand vine vorba de roman, dar sa stii ca oricum nu va fi asa cum presupui, nu va fi nici un pidestal acolo, iubirea merita, dar cand e impartasita desi stii prea bine ca cele mai mari iubiri au fost imposibile. Conteaza atunci cand ii vezi privirea privindu-te inapoi, cand ii saruti locul acela special din spatele urechii, cand iti curge mana pe spatele ei, a celei care astazi te priveste si se bucura cand ii zici ca ti-e dor de ea? Nu mai conteaza nimic. Sa-ti zic… m-am uitat alaltaieri la tv si zicea despre marile pierderi din 2007, Adrian Pintea, Octavian Paler, Dobrin etc. si-am realizat brusc cum noi vom ramane niste nimeni in lumea asta, ca moartea mea nu va fi plansa si nici aplaudata, ca dupa ce voi da ortu` voi ramane stinger in niste poze digitale de prost gust sau in niste amintiri ale unor oameni a caror gura e prea mare si-a caror creier e prea mic. Cu sinceritate-ti marturisesc ca nu ma gasesc in stare sa fiu genial si-mi vine des sa plang din cauza asta. Dar totusi inca n-am realizat rostul unei trairi uniforme, liniare, fara spicy food. TREBUIE sa scriu, TREBUIE sa fac la naiba ceva cu viata mea, macar sa incerc desi mi se pare din ce in ce mai imposibil ceea ce-mi doresc cu atata ardoare. Poate-mi doresc prea mult … ah, la naiba, stii … uneori imi doresc ca Dumnezeu, ala pe care l-am intalnit in buda de la hotel folosind toata hartia igienica, sa ma fi dat orb pe lumea asta da` sa ma fi lasat sa regizez un film, sau fara maini da` sa ma fi lasat sa public o carte cu adevarat buna. LA NAIBA, ca nu ma intereseaza succesul si nici faima, si nici banii, nimic din toate astea, ma intereseaza sa iasa LA NAIBA ceva bun din curul asta de caine spatial cel port cu mine…” Ne-am despartit cu promisunea ca ne vom intalni din nou si vom face schimb de insemnari. Restul a ramas alb…

Spun si eu la revedere si te rog, dar te rog IARTA-MA CEL CE SUNT PENTRU CEEA CE SUNT !

un an nou !!! (fara fericit)

Acum cand privesc acest ecran alb speriat de faptul ca incepe a se impaienjeni cu niste cuvinte poate aiurea scrise, poate aiurea pozitionate, poate gandite anapoda incep sa realizez ca anul a trecut, ca de maine vom construi alt AN de la inceput. Alt concept in mintea noastra se va desena si alte cifre singure si pline de neinsemnatate se vor naste in coltul dreapta sus a paginii de curs unde se scrie de obicei data. Privind inapoi imi dau seama ca nu vreau sa privesc inapoi. Inaintele desi e negru si denedeslusit imi pare cu mult mai atractiv. Am inteles ca la “UN AN NOU FERICIT” pentru <<FERICIT>>-ul acela trebuie sa muncesti pana si sudoarea iti transprina nu sa-ti cada dintre stele si nori. NU vreau sa sper, vreau sa fac, sa dreg si sa invart. Anul acesta va fi unul in care voi fi criminal de ingeri si de vise, voi fi cel care va urla pe strazi si toti vor asurzi, voi fi maturatorul coridoarelor spitalului privat al sufletelor ranite, voi fi spalatorul de creiere (preferabil al meu si-al prietenilor mei, dar deschis la propuneri), voi fi mancatorul de cacat dar si realizatorul lui, voi fi doar presul Lui Dumnezeu si a nimanui altcuiva.

Toate tremura in mine acum in pragul unei schimbari cameleonice: prostia, supararea, tristetea, nervii… si inca nu realizez cum timpul nu poate vindeca ranile cauzate de prieteni (de, in prezent, pseudo-prienteni). Un singur sfat am sa dau prietenilor din lumea toata:

————– “Papuse, daca eu iti zic totul, spune si tu la fel !”————–

Privesc cum pieptul meu se transforma surd intr-un ecran alb imens pe care se proiecteaza de ceva timp incoace un COUNTDOWN destul de credibil care ma prajeste progresiv trecand prin diferitele grade ale arsurii, descriindu-mi urme de cifre consecutive 5………..4………….3…………2………….1……….. 2008.

 

sidenote: totul sta in a selecta pe 0. proasta partea asta.

 

dimineata cu experiment de eternitate

Dimineata in care merita un experiment de eternitate.

Si acestea fiind zise, acum, cand, sub ochii vostri, se deruleaza aceste cuvinte, e dimineata, va spun ca astazi nu e astazi. Astazi e ziua despre care n-as putea vorbi. Vorbesc ca sa nu tac si inca am impresia ca acum 15 minute deschisesem ochii orbit de ceea ce gasisem deasupra mea. Deasupra mea ningea cu bolovanii aruncati de mine intr-o copilarie labirintica si plina de indicii. Indicii fara nascator si care nu reusesc a da nastere nici macar la intrebari, sa nu mai zic de raspunsuri. Raspunsuri pentru ceea ce va ramane in urma mea. Urma mea are doar numele de rest. Restul pe care l-am primit astazi de la un borcan de gogosari in otet avea tendinta de a-mi crea o gaura imensa in creier si in suflet, si poate ca a si reusit. Si reusita la care lucrez de cand ma stiu cel de acum imi pare din ce in ce mai imposibila si penibila in privirile care conteaza. “Conteaza sa stii ca in viata esti singur si ca trebuie sa te trezesti din ceea ce esti acum in fiecare dimineata”. Dimineata asta e doar un simplu ghiveci fara fructe, fara aripi, fara aluat, fara blat, fara faina, fara apa, fara viata, fara toate. Toate cele care reusesc a-ti corupe spiritul si fata si de a le transforma in ceea ce te face vesnic. Vesnicia nu sta intr-un sir de cuvinte care sa demonstreze vesnicia, ci in zambetele care se intind la 2 capete de telefon. Telefonez in Iad si primesc tonul ocupat. Ocupat sunt acum pana peste cap si nu stiu de ce nu reusesc a le imparti pe toate in categorii de timp. Timpul nu mai ia in spate infinitul. Infinit de mic mi se pare capul meu cand ma gandesc la cel al unei furnici cu ganduri. Ganduri, ganduri, randuri, randuri. Randuri. Randuri. Randuri. Randuri. Randuri. Randuri. Randuri. Randuri. Randuri. Randuri…

 

 

Si pentru fiecare dimineata (in care cu siguranta se gadila eternitatea):

4 Non Blondes – What’s Up