aer miscandu-se

Undeva la capatul lui sunt eu. Capul imi e in pamant. Vantul nu se termina. Furnicile de pe piele respira si pasarile albe se intorc. Liniste. Aer miscandu-se. Cer. In cap imi crapa cea mai frumoasa zi … si-apoi sangereaza.

rebirth

paranteza : (am citit cele mai noi comentarii si uita-te marie ca mai poposeste si careva prin gradina mohorata a unui gradinar orb).

N-am vrut nicicum sa-mi intorc privirea, imi pocnesc oasele gatului. Multumesc Lys ca m-ai batut pe umeri. Vorbele despre mine nu-si au rostul. Se stie. Poduri sub ape. Nimic altceva. Precizez : citesc ca un spart, si gaura e in mintea mea. Acolo se inghesuie cate 2 carti pe saptamana sau chiar mai multe, depinde de la numarul de pisici care imi ling paginile. Am inceput sa invat unele lucruri. Imi construiesc din ele zidul meu, ZIDUL MEU. Pe el cresc foi. Si nu cad toamna. As fi vrut sa spun cuiva ca dragostea intr-adevar merita, sau ca de fapt dragostea exista pentru cei care merita. Toata lumea pierdea trenul. Nu-mi fac griji, soarele nu se cojeste asa de usor.

Fac o invitatie derizorie… celor care poate le mai arde pasul : respirati aproape de o frunza, priviti cu atentie cum cade parul pe fruntea iubitei/iubitului, zambiti adanc si cel mai important spune-ti la (un numar intre 1 si cat cunoasteti) persoane sa viseze cu conditia sa dea mai departe.

Inima imi bate din ce in ce mai domol. E intrecuta de inima unui melc.

revin sa va povestesc de o carte… cui vrea.

RockFishing

primăvara e vreme de copcă. bubuie capacele de canale şi înfloresc la caţiva metri distanţă. oamenii pe lângă mine aruncă undiţele-stradă şi se laudă cu ce prind. visele au rostul de a nu muri, iar minciunile le susţin. am vrut să-i spun ceva în timp ce mă îndepărtam, dar mi-era teama că mă voi întoarce. era la fel. sârmele de telegraf i se încolăciseră în jurul capului într-un coc electric, suna pe cineva. şi era albastru. părul ei ura trenurile, trenurile care pleacă. un copac îi spunea ce să facă. n-am ştiut niciodată de ce gândurile ei se scurg la mine-n palmă şi le pot citi. urăsc când citesc şi nu ascult.

apoi paşii mei adormiseră. fereastra s-a deschis înainte să ajung eu acasă, poate că pe drum am dat noroc cu o mână cu 3 degete. acum ştiu că nu mai am nimic de spus, cuvintele nu au nevoie de mine. lucrez zi şi noapte la un tren care duce oriunde, încă nu mi-am luat bilet. în camera mea ploua, şi ea e câteodată pe tavan.

şi e albastră.

A MURIT OMULDEZAPADA!

    Cand s-a stins se cunostea in ochii lui durerea si chinul unei balerine cand savarseste o pirueta perfecta. N-a zis nimic, a murit ca in somn. Din creier ii crestea ceea ce multi ii spun copac, dar nu era unul din acelea. Il auzeam pe Dumnezeu razand, avea si de ce. Fara doar si poate dupa ce am renuntat sa-l privesc in retina mea sedea ultima sa privire. Am adunat multe din acestea. Le pastrez in sertar dupa pachetul de tigari ocazional. Berea iti da dureri de cap si te intristeaza. Mananc supa de rosii si omuldezapada e langa mine si rade ca prostu`, are si de ce. Mi se zice ca vietile sunt stocate pe hard-ul lui Dumnezeu si cand moare cineva se face dealocare de memorie si este trimis in Garbage Collector.

Ieri l-am ucis. Si nu l-am ucis singur.

ceea ce sunt si ceea ce nu sunt

Aici e alb. Totul pare o hemoragie de alb. O rochie imensa de mireasa rupta inainte de viol gasesc in gara pustiita dupa o calatorie si-o discutie interesanta cu un reprezentant al universului rozatoarelor. Fara doar si poate nu-mi gasesc locul moral in partea aceasta a suprafetei Terrei. Locul meu e la Polul Nord. Acolo recunosc fiecare loc. Locurile pe care nici macar nu le-am intalnit inca. De ce sa le invat pe cele de aici? Des ma intreb de ce sub aspectul existentei mele nu gasesc un scop sau un motiv care sa ma faca sa continui, care sa ma faca sa lupt cu inversunare pentru ceea ce-mi doresc cu adevarat, iar pe fata, cand ma gandesc la mine, mi se descrie rar un zambet. Acum scriu fara ochi caci i-am lipit de geam sa fiu atent cand ninge, sau cel putin sa fiu acolo tot timpul cand isi rade Dumnezeu gheata pentru cocktailul paradoxal. Cineva candva cumva imi povestea de un loc pe lumea asta in care te-ai putea simti mai usor decat aerul, mai dulce decat nectarul si mai colorat decat pestele arlechin, dar spre disperarea mea inca nu sunt constient de existenta sa. Nu ma indoiesc ca undeva exista, ci pur si simplu privind in mine nu gasesc decat anonimat si insiguranta morala, dar ca sa exprim tot sentimentul : MURITOR. Acolo cica esti inversul. Esti picatura ce cade-n sus. Am senzatia ca dintr-un moment in altul la geam va bate un vagabond cu barba carunta si ochi albastri, cu pieptul dezvelit si cu urechile ciuntite, care-mi va inmana o guma Orbit spunadu-mi: “Ai mai multa nevoie ca mine ! “. Am acest sentiment ca sufletul meu necesita niste apa de toaleta. Incep sa vad ca intr-adevar daca te chinui prea mult s-ar putea sa ajungi sa nu realizezi mai nimic, sau sa realizezi exact ceea ce nu-ti doreai sa iasa. Declar cu sinceritate ca nu mai gasesc nicaieri rolul acestor scrieri care se insira aici… pe aceasta banca pe care ma asez din cand in cand. Doare…

M-am intalnit cu Florin zilele trecute. Avea fata unui om plesnit de un vant siberian. Mi-a strans mana cu ambele palme si cu putere, apoi mi-a prins umerii m-a adus la pieptul lui si in timp ce-i simteam respiratia in ureche imi spune suierand vorbe prin craterele buzelor sale crapate : “Batrane daca nu renunti s-ar putea sa nu castigi! “. Am stat de vorba despre ce ni s-a mai intamplat in ultima vreme. Mi-a povestit si de romanul sau care a inceput sa prinda CORPUL cum ii zice el si ca il va dedica si Marei… dar ca nu e sigur de asta. “Ma, las-o pe Mara ca si-asa n-a mai scos un sunet de 2 luni 14 zile si 7 ore jumate daca vrei mai precis sa afli, va fi si ea acolo unde trebuie cand vine vorba de roman, dar sa stii ca oricum nu va fi asa cum presupui, nu va fi nici un pidestal acolo, iubirea merita, dar cand e impartasita desi stii prea bine ca cele mai mari iubiri au fost imposibile. Conteaza atunci cand ii vezi privirea privindu-te inapoi, cand ii saruti locul acela special din spatele urechii, cand iti curge mana pe spatele ei, a celei care astazi te priveste si se bucura cand ii zici ca ti-e dor de ea? Nu mai conteaza nimic. Sa-ti zic… m-am uitat alaltaieri la tv si zicea despre marile pierderi din 2007, Adrian Pintea, Octavian Paler, Dobrin etc. si-am realizat brusc cum noi vom ramane niste nimeni in lumea asta, ca moartea mea nu va fi plansa si nici aplaudata, ca dupa ce voi da ortu` voi ramane stinger in niste poze digitale de prost gust sau in niste amintiri ale unor oameni a caror gura e prea mare si-a caror creier e prea mic. Cu sinceritate-ti marturisesc ca nu ma gasesc in stare sa fiu genial si-mi vine des sa plang din cauza asta. Dar totusi inca n-am realizat rostul unei trairi uniforme, liniare, fara spicy food. TREBUIE sa scriu, TREBUIE sa fac la naiba ceva cu viata mea, macar sa incerc desi mi se pare din ce in ce mai imposibil ceea ce-mi doresc cu atata ardoare. Poate-mi doresc prea mult … ah, la naiba, stii … uneori imi doresc ca Dumnezeu, ala pe care l-am intalnit in buda de la hotel folosind toata hartia igienica, sa ma fi dat orb pe lumea asta da` sa ma fi lasat sa regizez un film, sau fara maini da` sa ma fi lasat sa public o carte cu adevarat buna. LA NAIBA, ca nu ma intereseaza succesul si nici faima, si nici banii, nimic din toate astea, ma intereseaza sa iasa LA NAIBA ceva bun din curul asta de caine spatial cel port cu mine…” Ne-am despartit cu promisunea ca ne vom intalni din nou si vom face schimb de insemnari. Restul a ramas alb…

Spun si eu la revedere si te rog, dar te rog IARTA-MA CEL CE SUNT PENTRU CEEA CE SUNT !