Vita è bella, La (1997)
Regizor: Roberto Benigni
Scenariul: Vincenzo Cerami & Roberto Benigni
Gen: Comedie / Drama / Romantic / Razboi
Cast:
Roberto Benigni … Guido Orefice
Nicoletta Braschi … Dora
Giorgio Cantarini … Giosué Orefice
Giustino Durano … Eliseo Orefice
Sergio Bini Bustric … Ferruccio Papini (as Sergio Bustric)
Marisa Paredes … Mama Dorei
Se apropie ora 3 in dimineata de 30/12/2007, dimineata in care am vazut filmul “La Vita è bella“, unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vizionat si pe care cu mandrie il marchez in repertoriul meu cinematografic. E intr-adevar unul dintre cele care merita cu desavarsire un loc in biblioteca oricarui cinefil. Nu numai ca reuseste prin simpletea sa, prin maiestria preciziei, prin umorul desavarsit, prin caracterul benignian si, nu in ultimul rand, prin puterea sa, a reda o viata asa cum trebuie sa fie, dar o si incarca cu toate trairile posibile intr-un interval de minute pamantene si de ani virtuali de pe ecran . Incerc sa exprim cat mai corect inteligenta si sensibilitatea acestui film care le are pe toate: tristete, umor, fericire, tristete, lacrimi, rasete, joc, moarte, iubire eterna, ura si dispret (rasism) si care in ciuda premiilor (numeroaselor premii) pe care le-a obitinut in apogeul existentei lui, acesta (dupa parerea mea umila) ar merita mai mult decat OSCARUL sau PALME D’OR-ul, ar merita sa fie trimis la toate usile din lume, sa se bocaneasca intr-o dimineata ca aceasta, sa se plaseze filmul pe treptele din fata sau pe pres si sa fie luat de acolo cu surprindere, cu neplacere, cu incertitudine si-apoi sa schimbe ceea ce trebuie sa schimbe in viata unui om, a spectatorului.
Actorul principal (si regizor de altfel), Roberto Benigni alias Guido Orefice, un evreu aflat in drum spre unchiul sau la care va munci ca ospatar, trece printr-o serie de intamplari buclucase ajungand a se indragosti de o invatatoare de scoala elementara, Dora (pe numele ei real Nicoletta Braschi), cu care de altfel se si casatoreste dupa o scurta perioada de petire (o petire intamplatoare la fel ca si dragostea dintre cei doi). Totul cade in mana destinului si precum declara prietenul poet al lui Guido, Ferruccio Papini (jucat de Sergio Bini Bustric), conform lui Shopenhauer “prin puterea gandului poti reusi orice.” Intervine si elementul dramatic cand armata germana invadeaza Italia incepand a strange in lagarele de exterminare evreii si restul raselor “inferioare”. Ma opresc aici in a alcatui sinopsisul acestui film deoarece chiar nu as vrea sa desconspir din el o molecula mai mult. As fi vrut sa scriu mai multe, sa le pot pune pe toate in cuvinte, sa comprim sentimentele in cateva randuri, dar rareori imi iese. Declar ca, inca, nu-mi vine sa cred cate am reusit sa invat de la acest film, si inca nu-mi vine sa cred cate a avut de invatat. Dupa parerea mea :
- Acesta nu este un film ci o lectie de viata! -
Asa ca oameni buni, vizionati-l si scuzati opinia umila a unui observator in trecere.
