IASI :

O noapte nedormita. Un film vazut cu ochii inchisi pe la 5 dimineta. Laborator la TS (Teroarea Societatii) in care nici capul nici privirea nu puteau urmari decat albul liniei de pe pervaz. O mana intinsa unei prietene. S-a intors rupta, devorata, parasita. Luna parcheaza in camera mea de camin. La usa o sora cu capul pe jumatate alb si fara sclipirea bucuriei in privire. Tramvaiul – cutie de chibrituri arse. Asteptatul in fundatie a unui zambet, a unui chip, a unei imbratisari, a unui cuvant lung cat 4 ore. Au meritat toate asteptarile. Ceva mai mult decat un ceai cald si apropierea lui de o buza fierbinte. Gara (asta spune multe). Caldura din tren iti scoate din pantaloni maleta, maieul, mirosul. Drum cu amintiri si certitudini in care despartirea pare adevarata. Iasul se scufunda undeva dupa pleoapele albe ale ferestrei si pe ecuatorul ochilor migdalati a unor ciori, ce-mi acompaniaza tristetea, se prelungeste lasciv viermele de tinichea ce ma transporta inspre acasa…

ACASA:

Graba strica treaba. Drumul deconspirativ al orasului care imi pare tot mai strain si mai rupt de realitatea celorlalti. Are un fel de “IGNORE” la intrare. Usa metalica si dreapta ca pieptul unei gaini mecanizate. In spate un corp, doi ochi, 4 picioare, 2 urechi, glas de caine. Oglinda cu lanul de grau inca dospind in spate, la locul ei; bancheta cu infatisare de blana de tigru la locul ei; cartile prafuite si praful, la locul lor; perna – fabrica de vise, la locul ei. Sentimentul ca ochii se vor inchide in mai putin decat iti ia sa clipesti. O mama printre gene imbratiseaza ceea ce a mai ramas din ea ca intr-un tablou ce nu-si vrea a fi pierduta culoarea. Somn, si da… in sensul de peste, somnul se ineaca in celalalt somn adormind aproape de capul meu plesnindu-si din cand in cand coada de o realitate pe care pana acum mi-a fost greu sa o recunosc. Nici acum nu o stiu bine de asta nici nu pot spune multe. Apoi o chelie de bunic scobind cu lingurita intr-un trecut de care imi aduc bine aminte, trecut care pare a se ravasi in urma unor morti subite si-mi da ciudata senzatie ca toata copilaria mea a fost un razboi purtat de oamenii care au conturat-o si care-acum devin pur si simplu niste pierderi colaterale…

AZI :

Dimineata in care sentimentul de departare pare din ce in ce mai palpabil. Apa uda si plina de trezire. Dorinta de a scrie si indoiala de utilitatea, finalitatea si scopul sau. Capul mi se invarte intr-o zi in care vad totul dinainte. Pot spune ca mi-e si dor, dar ca am si foarte multe de invatat cand vine vorba de dor. Cu riscul de a ma repeta: am 20 de ani si despre dragoste nici o idee. Senzatia de frig e si sub unghii. Cand poti sa arunci un gand inspre toate fiintele ti-e frica. Il arunc. Cateodata palaria pare o femeie peste care ninge permanent. Acum imi doresc mult zapada si o casa de sticla. Imi crapa pe buze un zambet cand ma gandesc la faptul ca voi pleca in curand inspre Polul Nord. 

ACUM:

Plesneste amintirea ca povestile nu mai sunt traite decat daca inima si mintea se scurcircuiteaza…