Am citit si eu aceasta carte intr-o zi. N-am zis la nimeni asta. E o carte care mi-a starnit interesul doar prin simpla sugestie a unui prieten comun, al cartii si-al meu. A avut dreptate omul in multe privinte asupra ei si mi-a parut bine ca macar intr-o directie ne-am inteles. Este o carte pe care o citesti repede. E scrisa in multe pauze ca o opera fragementata atat de des incat uiti linia melodica. Se leaga bine in schimb si as putea spune ca este scrisa intr-un stil diferit anilor respectivi. Dupa opinia mea de “specialist” se incadreaza intr-un realism plin de imagini socante, pornografice si pline de “subtilitati” (uneori poate excesiv), intr-adevar realism, sa zicem. Te prinde din prima: “Dragostea este o bătălie pierdută dinainte.“, un debut puternic al unui inceput de sfarsit a povestii, a carei tristete o recunosti pe parcursul lecturii si de care nu te desprinzi decat spre final in care incepi sa te oftici ca ai inceput-o din prima, sa regreti ca iti pare rau la un moment dat. Nu pot sa-l dezvalui, as strica totul. Pe tot parcursul ei personajul principal, adica autorul insusi, variaza intre starea de paranoie totala si starea de depresie continua, incercand sa desconspire astfel existenta sa din acei ani intr-un jurnal vizual. Dar oricum, desi cartea abunda de diferite “dume”, adica glume pe seama anumitor lucruri ca: incestul, bigamia, intalnirile amantilor, replicile date in anumite imprejurari, scene de un patetism destul de comun in zilele acelea (poate chiar cultivat in secolul actual), glume seci, glume englezesti (la un francez) de care te prinzi cu usurinta si-ti dai seama de adevarul lor, dar asta dupa cateva momente bune de timp, cartea reuseste sa te trezeasca la realitatea cruda in care traiesti. Daca as fi fost insurat si termenul celor 3 ani s-ar fi apropiat vertiginos, iar eu as fi citit cartea aceasta cu cateva zile inainte, cu siguranta m-ar fi zdruncinat si m-ar fi pus pe ganduri. Cartea aceasta nu e altceva decat o pledoarie pentru un posibil esec in casnicie care nu se intampla dupa 3 ani, nici dupa 2, nici dupa 1 ci se poate intampla oricand si spre finalul ei -a cartii- (happy-end de altfel, dar iarasi nu doresc sa dezvalui) realizezi ca toata aceasta pledoarie n-a fost pentru ratarea iminenta, ci totul se rezuma la o simpla concluzie : ca in ciuda tristetii debordante, a scenelor puerile, a replicilor si gesturilor disperate BARBATUL E UN PORC, UN MARE PORC, adica un lucru evident, pe care il stie toata lumea, numai ca tipul asta, Frédéric Beigbeder, o zice altfel: demonstrand-o.
Va recomand cartea in sensul ca cititi-o, rasfoiti-o, radeti la partile funny, trageti vreo 2 sau 3 invataturi, dar nu mai mult ca strica… si-apoi aruncati-o, caci dupa parerea mea nu e o carte de pus in biblioteca ci una care trebuie citita pe avion, in tren, intr-o autogara, la dentist si lasata acolo la plecare.
Iertati-mi opinia naiva.
Am vazut filmul si deja m-a lasat cu o falca-n cer si una in pamant. Iti multumesc de recomandare si daca reusesc sa-mi fac o secunda timp voi citi si cartea.
Sunt genul de om caruia nu prea ia placut scoala , am trecut ca gasca prin apa , nu prea mi-a placut sa citescs si nu am citit nici o data o carte singur fara indemul mamei… Acum am 24 de ani si din senin mi-a venit o pofta nebuna de a citi o carte , iar prima carte a fost ” Dragostea dureaza 3 ani” , nu pot sa spun ca e o carte excelenta pentru ca e prima , dar subiectul si povestirea autorului mi-au placut extrem de mult , e o carte de pastrat , nu este o carte pe care vrei sa o recitesti dar este buna de dat prietenilor….