Iasul duhnea a plictiseala. Ajunsesem dimineata cand scolarii isi faceau aparitia ingreunati de ghiozdane, de penare ritzu-pitzu si pachetul de Kent 4 ascuns in ruptura captuselii de la haina. Cafeaua avea gust de papuc folosit, iar cerul dadea impresia unei flegme intarite pe vreun tabel de la politie, sectia pasapoarte. Mi se lipea Iasul de talpi ca smoala incalzita intinzandu-se sub pasii mei si amintindu-mi de guma de mestecat de pe banca mea din liceu ce mi-a stricat atatea perechi bune de blugi. Acum am doar una. Ma irit cateodata de la ei si nu i se inchide prea bine slitul, de asta-l port prins cu o agrafa de buton. M-am descaltat si am umblat de colo colo, cu capul in alte parti, dar cu speranta ca voi rezolva treaba cat mai repede; treaba, adica tot ceea ce tine de inscrierea la camin. Si precum sunt eu, trezindu-ma in ultimul moment (si dandu-mi seama ca poate-ar fi trebuit sa citesc si eu declaratia de cazare) trebuia sa fac 2 copii dupa buletin, si 2 poze tip buletin. Mai greu a fost cu pozele caci ma rugam sa nu se strice imprimanta color cand le printa si sa nu ma puna a plati pagubele. Spre final fuse totul bine. Etajul 4, aceeasi lenjerie de pat de anul trecut (cred), alta cheie, alti colegi de camera, alt aer, alt an. Dar astea s-au desfasurat dupa ce am fost “jefuit” pe cai legale de catre administratia caminului din care faceau parte 3 oameni ce se intreceau in care cere mai mult. Licitatie deschisa. Nu mi-a ramas nimic in buzunar si chiar a trebuit sa imprumut niste bani ca sa pot continua plata pentru cazare si sa ajung si acasa. Am sa-i denunt la DNA-ul studentesc si am inceput sa adun si semnaturi pentru petitie. Nu mancasem nimic de la 5 dimineata pana m-am intalnit cu niste tovarasi care au facut cinste cu niste fornetti cu telemea si cu pizza. Picioarele imi erau vinete si pline de inghet. Racisem, iar buzunarele de la blugi se umplusera treptat cu servetelele parfumate, acum, de mucoasa mea lichefiata.

A venit si Florin cu mine. N-a scos o vorba tot drumul, nici in tren, nici in Iasi. Doar cand am coborat in ultima statie, la intoarcere, s-a uitat la mine lung, cu lacrimi incoltindu-i in coada ochiului, spunandu-mi: ” Ma, da` tu vrei sa ma omori? Fiecare coltisor imi apasa ceafa ca si cum ii simteam fostii pasi zdrelindu-ma, fiecare raza de soare ce ma lovea devenea o potentiala umbra a ei, fiecare guma de mestecat imi amintea de respiratia ei a Orbit pentru copii, fiecare strada de evadarile ei din cotidian, monotonie si vicii, fiecare cladire de trupul ei, fiecare adiere de vant de buzele ei, fiecare picatura de ploaie de imbratisarea ei. Incep sa cred ca Iasul e femeia ce…”. S-a inclinat apoi sa-si clateasca buzele uscate in cismeaua din gara.

N-a mai zis nimic de Mara. Am luat un taxi impreuna pana in deal. Ne-am despartit spunandu-mi sa-mi caut mai bine in buzunare. In lift le-am scotocit. N-am gasit decat gramada de servetele inca umezite, dar pline de portretele femeilor intalnite pe strazile Iasului…