“maini, maini, maini, maini, maini, maini, maini, maini, mainile ei, maini, maini, maini, maini, maini, maini… le-am sters pe toate. N-am mai lasat nimic aici. Am stat o noapte intreaga sa-i desenez apoi mana. Mana CRETEI, cea care ma bantuie si-mi da nastere la frica de a privi pe geam. E ca atunci cand te trezesti si ai visat atat de frumos incat nu vrei sa uiti nimic, si-o zi intreaga eviti fereastra.

FEREASTRA… din exterior catre interiorul tau, MÂNA. Mana, in starea ei de repaos, iti spune despre meseria celui in cauza (de exemplu sa-l luam pe nea Marin de la macelarie: mainile lui miros mereu a interior de porc sau de oaie si inca pastreaza roziul pe care ti-l lasa doar sangele cand ti se usuca pe piele; pe nenea Tica, muncitorul de la uzina: are intotdeauna mainile unsuroase, negricioase, zbarcite, cu parfum de teava de esapament de la uleiul de motor ars impregnat in epiderma lui, le aveam si pe ele desenate acolo), mana iti spune varsta si prapastiile lasate de ani, cate pacate ai savarsit si cate dintre ele te vor bantui inca la Judecata de Apoi (aici pot aduce in cauza mana bunicii care poarta amprentele medicamentelor si cea a bunicului, veteran de razboi, fara degetul din mijloc si cel mic zburate cu tot cu picorul stang intr-o mina anti-personal), mana iti spune frumusetea ce o porti pe umerii tai si dragostea ce salasluieste in tine ca un animal salbatic intr-o cusca umana, iar cheia iti sade tot in mana, poarta e dupa intercostali ascunsa adanc langa razele de soare prafuite. Mana, in starea ei de actiune iti desavarseste orice-ul ce-ar putea sa-ti nazareasca in spatele mintii, mana iti deschide usi, mana iti agita tigaia pe foc, mana mangaie pe cel ce are nevoie de mangaiere, mana iti saluta prietenii si le ofera respectul cuvenit, mana plesneste fata dusmanului tau sau aluia ce te-a-njurat de mama, mana poate spune la revedere in locul tau, mana iti imbratiseaza tatal la ziua lui de nastere, mana iti ridica paharul in care iti ineci corabiile, mana te conexeaza de iubita ta, intr-o simbioza perfecta… doar tinand-o de mana. Si totusi mainile tale difera. Mana stanga iti desconsipra inconstientul si puterea interiorului, iar mana dreapta dezvaluie influentele exteriorului asupra celui ce esti acum (Ce inseamna acum?). Cred ca omul prin o simpla incostiienta (sau nu) a Lui Dumnezeu e sortit sa fie intotdeauna expus. Omul e nudist. E un animal care crede ca blana ce si-o poarta in spinare ii acopera sexul. Nu exista intimitate atat timp cat detii o mana.

Poti avea mana de artist, cu degete lungi, studentesti, facute parca pentru claviaturi; poti avea mana de asasin, cu degete butucanoase si ruginite de ura; poti avea mana de scriitor cu palma ovala si cratere de toc langa unghii; poti avea mana de om simplu, cu varful degetelor patratoase si scurte in raport cu palma; poti avea mana de aventurier cu unghiile lungi si plate si degetul mare alungit. A mea e mixta. Am un deget din fiecare mana, aratatorul de artist, mijlociul de asasin, inelarul de scriitor, degetul mare de om simplu si ala mic de aventurier. Sunt amalgalmul mainilor…

Dar mana ei, mana CRETEI, ah… mana ei. Prima data cand am zarit-o era la o ora de volei in sala de sport a liceului. Ii curgeau pe linia vietii picaturi de sudoare, degetele ii erau acoperite de leocoplast numai in locuri strategice (pentru protectie), incheieturile semanau cu verigile unui lant ce sustinea “the stairway to heaven”. Intre unchiile false, pe cale sa fie indepartate, si cele adevarate isi ducea existenta o caracatita albicioasa cu miros de aracet. Erau plasate apoi pe hanorac cu blandetea caracteristica mamelor canine cand isi muta puii. Mana dreapta incepu sa infasure pe mana stanga in zona cotului o banda de culoarea laptelui stricat. Apoi obosite cazura pe langa corp ca niste aripi terminandu-si de ispasit pedeapsa. Avea palma aia la care te-ai uita ore si ore, pana ai face febra musculara la gat de parca ai fi in Planetariu si te holbezi la tavan. Citisem totul in labirintul amprentelor ei. Citisem copilaria sa ca zambetul Gelsominei din >>La Strada<<, citisem istoria iubirilor ei neprihanite si napastuite de transfuzii si schimbari, dragostea ce o poarta pentru cer si orele petrecute tolanita intr-un verde de lana, citisem bataliile date cu sine si majoritatea dintre ele pierdute, citisem fericirea zilelor de vara si alergaturile prin balti si ploi pe timp de toamna, citisem noptile albe petrecute cu pliculete de nes si energizante inainte de un examen, si-n ciuda faptului ca citisem toate acestea, eu nu o cunosc, nu cred ca o voi cunoaste vreodata. A fost prima data cand am vazut-o. Ieri a fost cealalta data. Era pe gard, in centru, vegetandu-si existenta. N-am avut curajul nici sa o privesc desi imi simteam barba miscandu-se in directia ei ca acul busolei inspre Polul Nord. Nu-i stiu numele, n-am idee cum sa o strig pe strada, ii dau tot felul de porecle in mintea mea, dar nu o cunosc, si probabil nu o voi cunoaste vreodata…”

Liftul se opri la 9, dupa ce o zi intreaga facusem naveta verticala intre parter, cer si inapoi. Florin cobora. Eu am ramas privind mana, de pe peretele de langa butoanele cu etaje.

I-am facut o poza. Cea de sus e mana ei, mana desenata de Florin.