Parfum de must si de pruna acrita. Printre frunzele crispate ale boltei de vie se intrezarea o carapace de lumina. Casa era la fel ca si in alti ani, cazuta, imbatranita, scartaind din toate incheieturile si balamalile la fiecare adiere de vant. Hornul mai adapostea cuibul de berze de anul trecut si-n magazia de lemne se aseza o atmosfera sepia cu miros de mucegai si scuipat intarit. Pe masa de afara, tuflita in coltul casei vibra in surdina boxa unui radio. Bunicul era un ciorchine trecut prin teascul vietii; cu ochii cautand inca un inger prin gradina, cu bratul drept inert, cu sapca rosie cu un cozoroc de piatra si bastonul din lemn de cires isi plimba trupul pe aleea de sub corcodus inainte si-napoi. “7 ture-n fiecare seara. 7 dus, 7 intors. Is 14 de toate.”, gandi el cu voce tare in timp ce-si sorbea prin partea stanga a gurii laptele batut. Bunica il aproba de fiecare data. Ea-si aduna din cand in cand parca zilele in boabele de strugure cazute pe langa prelata, miscandu-se aiurea cu picioarele ei lovite puternic de varice. Amandoi nu respirau prea bine. Iti dadeau senzatia continua de lesin. “Saru-mainile” din 5 in 5 minute, doamnelor care se avantau in curtea inrosita intreband de sanatate, de vreme, de ce pret are kilu` de carne de vitel cu os, de ce-ar mai trebui sa le mai dea la gaini, cand ar trebui sa scoata cartofii, cum se face vinul 2 etc. Bunica isi pleca parul alb prins in bigudiuri asupra ligheanului unde ciugulea un pui taiat acum, dar mai inainte spanzurat in gard, raspunzand evident, la obiect, fara comentarii si cu o disciplina si o cultura a casei de tara cum numai in poeziile lui Cosbuc o mai intalnesti ici colo.

De aici, de sus, din capul scarii, peste bolta de struguri, peste sina burlanului lateral, peste casa de alaturi, peste teava de batut covoare, peste ciresul tanar din gradina cu flori, aici paream imens, paream un delfin desprins din mediul sau acvatic si intrat brusc intr-o atmosfera oxigenata, paream ca l-as putea prinde pe Dumnezeu de picior ca sa-i bat obrazul, paream fara sentimente, eram adormit de puterea de a sta drept in vant, petrecandu-mi mana prin barba, departe de civilizatie, departe de oameni, departe…

M-am intors spre seara. Eram istovit. Umarul stang isi tipa singur durerea. L-am gasit pe Florin in masina ascultand radio Trinitas. Are o Dacie bleu-marin din ’79 (cred) cu care facuse curse bunica-su in tinereti. Acum e un depozit albastru sters pentru hartiile de scris, cele scrise, creioanele, desenele, radierile, pixurile, calimarile etc. ale lui Florin. Nu l-am intrebat niciodata daca ii mai merge motorul. Oricum, Dacia a ramas sub castanul din spatele blocului, unde a parcat-o ultima data bunicul sau inainte sa capete boala ce se intampla doar la un barbat din 100.000 si sa nu mai poata sofa. Era si Florin terminat. Petrecuse ca si mine o zi intreaga intr-o vie de la bunici sai de pe tata. M-am asezat langa el, pe scaunul pasagerului. “Shh, SHHHHHHH! in 3 minute incepe povestea de seara. Ia sa vezi ca acu baga una de-a lui Tudor Gheorghe, numai asa de atmosfera.” Intr-adevar dupa >>Lied<< de Tudor Gheorghe, incepu povestea de seara, povestea lui Bobita, flacaul cat un bob de mazare…